Vintilă Mihăilescu despre rădăcini

Atunci când vrei cu adevărat să cunoşti vastul domeniu al arhitecturii, părerea sociologului nu poate fi ocolită. Iar dacă sociologul consultat este şi antropolog, specializat în etnopsihologie, identitate, etnicitate şi studiul comunităţilor şi se numeşte Vintilă Mihăilescu, atunci cu siguranţă vei beneficia de o viziune integratoare, care arată că a face arhitectură nu înseamnă doar a zidi case, ci a construi un mod de viaţă, o cultură, o civilizaţie. Iată un fragment din interviul pe care domnul Vintilă Mihăilescu ni l-a acordat pentru a fi publicat în lucrarea A51 – 51 de Birouri de Arhitectură.



Cercetarea sociologică a arătat că, pentru 67% dintre arhitecţii intervievaţi, profesia de arhitect reprezintă posibilitatea de exprimare în plan artistic, creativ, în timp ce numai 18% o consideră ca o sursă generatoare de venituri. După părerea Dvs., cum trebuie înţeleasă această situaţie, având în vedere responsabilitatea pe care cu toţii considerăm că o poartă arhitecţii pentru calitatea spaţiului edificat?

N-aş vrea să fiu cinic, dar tot intelectualul român este mai presus de toate artist şi cel mai mare compliment pe care îl poţi face unui astfel de om este să-i spui că are talent, nu că are bani… Cît despre responsabilitatea lucrului bine făcut, ea este apreciată de către toată lumea, dar este atribuită mai degrabă castei secunde a meşteşugarilor şi artizanilor, nu artiştilor!

Dacă aţi vrea să vă ridicaţi o casă, cum v-aţi alege arhitectul?

Nu sînt, probabil, cel mai bun exemplu, pentru simplul motiv că nu văd în spaţiu; pot să citesc dincolo de un text, dincolo de o vorbă, ba chiar şi dincolo de un obiect, dar doar dacă îl am în faţă. Sînt ca Ceauşescu, am nevoie de machete mărime naturală ca să pricep… Dacă ar fi să-mi ridic o casă, mi-aş alege deci arhitectul după cu totul alte criterii. Ar lua mai multe zile, poate săptămîni, în care aş sta de vorbă cu el despre orice numai despre casă nu, aş sta cu el la masă în familie şi aş bea o ţuică, m-aş uita cu el seara la televizor, aş asculta ceva muzică în biroul meu… Şi dacă s-ar simţi şi el bine, i-aş încredinţa integral lucrările, fără nici un fel de altă precizare: ăsta-i terenul, ăştia sînt banii! Altfel spus, aş alege un arhitect care să aibă în minte locuirea şi nu locuinţa, care să nu-mi dea la cheie un spaţiu domestic, ci să-mi ofere elemente de domesticire de care să pot să mă agăţ. Ştiu că asta înseamnă că pretind de la arhitect să aibă şi un oarecare fler psihologic, dar oare cer prea mult?…