A51 – 51 de birouri de arhitectura

Lucrarea A51 – 51 de Birouri de Arhitectură se vrea a fi, la fel ca şi prima ediţie, un îndemn la lectură de …arhitectură, o pledoarie pentru arhitectura românească de calitate. Este o colecţie de interviuri, portrete şi imagini cu 51 dintre cele mai reprezentative birouri de arhitectură din România. Fiecare birou prezintă două lucrări nominalizate chiar de ei, alături de un interviu şi de pozele portret cu un caracter mai personal, ce fac referire la preferinţele, viaţa şi chiar hobby-urile lor. Reuşita acestui demers a fost asigurată de colaborarea cu fotograful Cosmin Bumbuţ.

Cartea mai cuprinde şi un dosar românesc de interviuri, în care au fost invitaţi să participe diverşi actori ai acestei scene a arhitecturii pentru a exprima percepţia lor în raport cu arhitectura locală, din perspectiva de consumator de arhitectură, de profesor de arhitectură, de fotograf de arhitectură, de constructor şi proiectant, de factor de decizie în Comisii de Urbanism etc. Cartea nu exprimă în nici un fel părerea editorilor, toate textele fiind în fapt interviuri în care ideile aparţin exclusiv celor ce le-au exprimat.

În mod cu totul excepţional se remarcă şi dosarul internaţional, o colecţie de interviuri acordate în exclusivitate pentru A51 de către unii dintre cei mai aclamaţi designeri şi arhitecţi la nivel mondial. O premieră pentru România, aceste interviuri prezintă personalităţi care până acum nu au participat în elaborarea de materiale locale şi care au fost intervievate în urma unor călătorii la Milano sau Paris şi a unor eforturi editoriale care în cele din urmă au fost justificate.

Este important de menţionat că acest proiect nu este nici pe departe un top sau un clasament. Birourile sunt prezentate în ordine alfabetică, iar selecţia s-a realizat în baza premiilor şi distincţiilor primite de acestea de-a lungul carierei, premii acordate în cadrul Anualelor şi Bienalelor de arhitectură precum şi în urma unor concursuri organizate de OAR. Aceste birouri sunt validate de jurii locale şi internaţionale şi reprezintă o radiografie a arhitecturii locale, cu stiluri şi specializări diferite. S-au prezentat proiecte de arhitectură, de amenajare interioară, de design de produs, editoriale şi chiar evenimente de arhitectură, aşa cum este de pildă Bienala de Arhitectură Bucureşti.